Daunele creierului nu reprezintă obstacole critice pentru o reconstrucţie biomecanică de succes, pănă când sistemul muscular-scheletos se tratează în mod biomecanic corect. Nu există o nevoie critică pentru că creierul să fie “reparat” primul.
Abordarea ABR face ca refacerea structurilor mecanice în sistemul muscular-scheletos să fie primul şi cel mai important scop al său. De ce? Noi susţinem următorul concept: Transformarea mecanică a elementelor musculare-scheletoase (muşchi, încheieturi etc.) schimbă în mod automat parametrii puterii lor electrice. Apoi asta duce la schimbare în activitatea electrică a acestor elemente (de ex. muşchi scheletici), iar apoi trece în transformare a semnalelor “spumoase” care se trimit în creier, ceea ce din nou dă o bază adecvată pentru semnale care coboară în muşchi.
ABR arată că chiar şi un creier foarte afectat încă mai are destule rezerve să rearanjeze activitatea electrică şi legăturile astfel încăt refacerile structurale biomecanice să se integreze în sistemul muscular-scheletos, sub condiţia că îmbunătăţirile să fie suficient de importante (în caz că s-a ajuns la un nivel bun de îmbunătăţire a structurilor de musculatură şi fascie adăncă).
Toţi cred că un copil cu PC are proaste funcţiuni, pentru că creierul copilului este prea afectat ca să fie în stare să controleze mişcări normale. La urma urmelor, copii cu PC sunt consideraţi a fi incurabili pentru că afectarea creierului este ireparabilă.
ABR are o altă filosofie. Credem că şi un creier foarte afectat are suficiente plasticităţi electrice pentru a permite un control a funcţiilor motrice într-um mod normal, însă pentru că această plasticitate să fie activată, structura muscular-scheletoasă a copilului trebuie să fie îmbunătăţită (reparată) pănă la un nivel suficient - pănă la aşa-zisul prag al plasticităţii.
Metodele actuale de vindecare nu reuşesc să ducă la vindecarea funcţiilor motrice. Astfel insuccesul se pune pe seama creierului afectat.
Credem că răspunsul se găseşte în altă parte. Metodele actuale sunt fără succes, nu din cauza “rezervelor” insuficiente a creierului afectat, ci pentru faptul că nu oferă suficient multă îmbunătăţire structurală a sistemului muscular-scheletos. Rezultatul este că creierul afectat are “prea puţine structuri muscular-scheletoase pentru muncă” şi nu se poate folosi de restul plasticităţii (rezerva) pentru controlul funcţiilor motrice.
RECONSTRUCŢIA SISTEMULUI MUSCULAR-SCHELETOS TREBUIE SĂ FIE PE PRIMUL LOC! PE URMĂ ESTE ÎMBUNĂTĂŢIREA ACTIVITĂŢII BIOELECTRICE! APOI REFACEREA SPONTANĂ A FUNCŢIEI MOTRICE!
No comments:
Post a Comment